Telefoanele Nokia din seria N ar putea reveni pe piață

de: George Stanciu
13 02. 2017

Nokia are planuri mari pentru revenirea la gloria din trecut, iar cele ma noi informații vorbesc despre seria N, una dintre cele mai de succes ale finlandezilor.

După ce brandul Nokia a fost achiziționat de către HMD Global (o companie formată din persoane ce au fost angajate tot la Nokia în trecut), compania a reușit deja să revină pe piață, lansând primul său smartphone cu Android în China, acesta dovedindu-se un succes masiv.

O serie de imagini ce conțin elemente legate de brandul N au apărut în blogosfera chinezească, sugerând o reîntoarcere a faimoaselor N series. Cei de la GSMArena, citați de fossbytes.com, vorbesc despre înregistrarea mărcii ”NSERIES”, ce a apărut la Biroul de Brevete din China, cererea fiind depusă chiar de compania finlandeză.

O altă imagine în care apare o referință la N Series este cea de mai jos, în care apar un smartphone și un alt device, între care se poate vedea textul sugestiv pentru seria de telefoane N. Sursele sugerează că HMD vrea să înregistreze mai multe variații ale acestui brand, cum ar fi ”N Series”, ”NSeries” și altele.

Telefoanele originale din această serie rulau sistemele de operare Symbian, Maemo și MeeGo, dar este mai mult ca sigur că noile N-uri vor folosi Android.

Nokia și-a făcut o revenire în forță după trecerea la sistemul de operare Android. Nokia 6 are un ecran de 5,5 inci și rezoluție Full HD, fiind protejat de Gorilla Glass 2,5D. De asemenea, telefonul lansat exclusiv în China are un procesor Snapdragon 430, 4GB de memorie RAM și 64GB de spațiu de stocare. Smartphone-ul rulează cea mai nouă versiune de Android, Nougat.